Aproape 700 de elevi din Cahul, instruiți privind siguranța rutieră
Aproximativ 700 de elevi au participat la activități educativ-preventive organizate de angajații Inspectoratului de Poliție Cahul, în scopul promovării siguranței rutiere și al formării unui comportament responsabil în trafic.
Foto: Poliția RMAcțiunile s-au desfășurat pe un teren special amenajat și au inclus exerciții interactive și sesiuni informative dedicate regulilor de circulație, transmite Știri.md.
Polițiștii le-au explicat copiilor cum să traverseze corect strada, care sunt regulile de comportament în transportul public și cum pot utiliza în siguranță bicicletele și trotinetele.
Potrivit Poliției, activitățile au avut drept scop consolidarea cunoștințelor privind siguranța rutieră și dezvoltarea unei atitudini preventive în rândul minorilor.
Prin implicarea directă a elevilor și crearea unui mediu interactiv de învățare, organizatorii susțin că evenimentul a contribuit la promovarea spiritului civic, a responsabilității și a comportamentului sigur în comunitate.