stiri Logo
main logo
main logo
689

Aproape 100 de instituții medicale, modernizate în 2025 cu sprijinul CNAM

Aproape 100 de instituții medicale din Republica Moldova au fost modernizate în 2025 cu sprijinul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), prin finanțarea proiectelor investiționale din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale. Valoarea totală a alocărilor a depășit 78 de milioane de lei.

Aproape 100 de instituții medicale, modernizate în 2025 cu sprijinul CNAMImagine simbol

În 2025 au fost finalizate sau sunt în curs de implementare aproape 100 de proiecte investiționale selectate prin concurs, transmite Știri.md.

Dintre acestea, circa 80 de proiecte au vizat renovarea clădirilor, iar 18 – dotarea cu dispozitive medicale performante. Cheltuielile pentru implementare au crescut față de anul precedent, fiind cu 29 de milioane de lei sau de 1,6 ori mai mari comparativ cu 2024.

Din bugetul total alocat, aproximativ 75,6 milioane de lei au fost direcționați pentru reparația edificiilor medicale, iar peste 2,5 milioane de lei au fost utilizați pentru achiziționarea de dispozitive medicale pentru laboratoare, fizioterapie și diagnosticare rapidă.

Investițiile au vizat mai multe niveluri ale asistenței medicale. Circa 47 de milioane de lei au fost alocați pentru reparația a 24 de spitale, inclusiv Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii, Institutul Mamei și Copilului și Institutul de Pneumologie „Chiril Draganiuc”, precum și 21 de spitale raionale.

Pentru asistența medicală primară au fost alocați peste 27 de milioane de lei, fiind renovate 48 de sedii ale centrelor de sănătate și oficii ale medicilor de familie, majoritatea în mediul rural.

De asemenea, au fost finanțate investiții pentru modernizarea serviciilor stomatologice publice, prin renovarea Policlinicii Stomatologice Republicane și a Centrului Stomatologic Municipal Bălți, pentru care au fost virați 1,4 milioane de lei.

Complexitatea procedurilor de achiziție a determinat extinderea termenului de finalizare a 19 proiecte investiționale până în primăvara anului 2026. Monitorizările în teritoriu indică însă implementarea eficientă a proiectelor și utilizarea corespunzătoare a resurselor financiare.

Proiectele investiționale contribuie la dezvoltarea infrastructurii medicale și se aliniază obiectivelor Strategiei naționale „Sănătate 2030”, având ca scop îmbunătățirea calității serviciilor medicale, sporirea confortului pacienților și crearea unor condiții moderne de muncă pentru personalul medical.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici