APOTA solicită modificarea urgentă a Codului transporturilor rutiere
Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) informează că a depus la 29 martie, pe numele președintelui Parlamentului, Igor Grosu, un demers prin care solicită înregistrarea inițiativei legislative de modificare a Codului transporturilor rutiere în baza proiectului propus de APOTA la 11 martie curent.
Imagine simbolPotrivit reprezentanților APOTA, la demers au fost anexate cererile semnate de mai mult de 130 de operatori de transport rutier, care operează cumulativ peste 60% din rutele regulate și care se solidarizează cu cerința APOTA de modificare a CTR, transmite Știri.md.
„Amintim că ignorarea cerinței de modificare a legislației în domeniul transporturilor rutiere și de ajustare a acesteia la reglementările europene au servit drept temei pentru organizarea protestelor transportatorilor, inclusiv prin sistarea rutelor regulate”, se arată în declarația transportatorilor.
De asemenea, se menționează că elaborarea proiectului APOTA, privind modificarea CTR, a avut loc în urma recepționării invitației președintelui Parlamentului ca transportatorii să vină cu un proiect, pe marginea căruia vor fi organizate discuții și adoptate decizii.
„În cazul în care proiectul va fi lăsat fără răspuns sau nu va duce la îmbunătățirea legislației, transportatorii vor fi nevoiți să revină la proteste”, mai anunță transportatorii.
Reamintim că la 6 martie a intrat în vigoare Legea privind ajustarea legislației în domeniul transporturilor rutiere. Astfel, operatorii de transport rutier și antreprenorii din domeniu vor beneficia de noi avantaje introduse în Codul transporturilor rutiere al Republicii Moldova.