main logo
1818

Apartamentele din Chișinău s-au scumpit: Cât costă 1 metru pătrat

Apartamentele din Capitală s-au scumpit! Luna trecută, costul mediu al unui m2 a constituit 650 de euro, în creştere cu 30 de euro sau 5% faţă de iunie.

Apartamentele din Chișinău s-au scumpit: Cât costă 1 metru pătrat

Experţii susţin că majorările sunt provocate de migraţia internă, creşterea economică, dar şi majorarea salariului mediu pe economie, relatează Moldova 1.

Costurile locuinţelor din Chişinău variază între 400 şi 1.300 euro/mp, transmite Știri.md cu referire la trm.md.

Potrivit agenţilor imobiliari, preţul mediu solicitat pentru un apartament vechi cu o cameră porneşte de la 22 de mii de euro, iar pentru unul nou, moldovenii trebuie să achite 32 de mii de euro. Costul locuinţelor cu două încăperi este de 30 şi respectiv 50 de mii de euro.

„Un apartament cu o odaie, cu reparaţie la cheie se poate de luat începând cu 33-36 de mii de euro, în jur de 40 de metri pătraţi. Desigur ca se vând şi apartamentele cu 3-4 odăi, dar puţin mai greu… în funcție de amplasarea complexului şi de metraj”, a spus agentul imobiliar, Ştefan Repeşciuc.

Experţii economici spun că preţurile s-au majorat din cauza migraţiei interne, dar și a noilor oferte de creditare apărute pe piaţa imobiliară.

„Factorul principal care influenţează asupra nivelului preţurilor pe piaţă imobiliară este implicit economia ţării, datele de creştere economică, salariul mediu în economie. Cred că prima casă este un proiect care a exercitat un efect asupra evoluţiei pe piaţă imobiliară implicit rolul şi dacă vreţi succesul la prima casă revine faptului că băncile comerciale au intrat în joc”, a spus expertul economic, Viorel Gârbu.

Moldovenii spun că preţurile apartamentelor sunt exagerate.

„Dat fiind că nu ştiu care va fi situaţia rămân sau nu în ţară de asta încă nu am luat o decizie însă, preţurile sunt cam pipărate”, spun oamenii.

Agenţii imobiliari spun că cele mai solicitate sunt apartamentele din sectoarele Botanica şi Rîşcani datorită infrastructurii dezvoltate şi accesibilităţii transporturilor. 

Mai puţin solicitate sunt locuinţele din sectoarele Buiucani şi Ciocana. Diferenţa de preţ la apartamentele identice din aceste sectoare ajunge la 5%.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării