Apărarea a cerut transferul lui Ciochină în alt penitenciar. Reacția mamei victimei
Avocatul fostului primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, condamnat în primă instanță la șapte ani de închisoare în dosarul accidentului soldat cu moartea unui adolescent de 14 ani, a solicitat transferarea clientului său din Penitenciarul nr. 13 într-o instituție de detenție de tip deschis.
Foto: zdg.mdApărătorul susține că actualul loc de detenție nu corespunde regimului stabilit prin sentință și că astfel i-ar fi încălcate drepturile fundamentale, transmite Știri.md cu referire la zdg.md.
Cererea a fost examinată în cadrul ședinței Curții de Apel Centru din 13 mai, însă magistrații au respins solicitarea printr-o încheiere irevocabilă. Avocatul Dumitru Buliga a declarat că ar putea sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului, argumentând că situația reprezintă „o problemă sistemică” privind executarea măsurilor preventive în Republica Moldova.
Potrivit apărării, sentința primei instanțe prevede executarea pedepsei într-un penitenciar de tip deschis, însă Ciochină este deținut într-o instituție de tip închis până la examinarea apelului. Avocatul a afirmat că această situație ar putea afecta drepturile persoanei, inclusiv în condițiile în care cauza se află încă pe rolul instanței de apel.
Mama adolescentului decedat în accidentul de la Boldurești a reacționat la solicitarea apărării, afirmând că fostul primar „ar putea fi mutat în locul lui Mihăiță”, dacă este nemulțumit de condițiile de detenție.
În cadrul aceleiași ședințe, avocații stomatologului Ion Andronache, condamnat pentru complicitate la ascunderea urmelor accidentului, au prezentat instanței mai multe caracterizări emise de instituțiile medicale unde acesta activa.
Apărarea lui Nicanor Ciochină continuă să susțină că fostul edil este nevinovat și cere achitarea acestuia. De cealaltă parte, procurorul de caz, Oleg Popov, afirmă că probele administrate confirmă vinovăția inculpatului și solicită menținerea sentinței în privința lui Ciochină.
Totodată, procurorii contestă pedeapsa aplicată lui Ion Andronache, considerând-o prea blândă, și cer o condamnare mai severă.
La ședința programată pentru 21 mai urmează să înceapă dezbaterile judiciare.
Nicanor Ciochină a fost condamnat pe 27 februarie 2026 la șapte ani de închisoare pentru accidentul produs în urmă cu doi ani, în urma căruia un băiat de 14 ani a murit. Potrivit anchetei, fostul primar ar fi lovit copilul cu automobilul și ar fi părăsit locul accidentului. Ion Andronache a fost condamnat la doi ani de închisoare, dintre care șase luni urmează să fie executate într-un penitenciar de tip semiînchis.