point Logo
main logo
main logo
824

Apa revine greu la Bălți. Presiunea rămâne slabă în mai multe cartiere

Presiune slabă sau chiar lipsa apei la robinet. Aceasta este situația cu care se confruntă și sâmbătă, 21 martie, mulți locuitori ai municipiului Bălți. La o zi după reluarea aprovizionării prin apeductul Soroca–Bălți, alimentarea cu apă rămâne instabilă în mai multe cartiere ale orașului.

Apa revine greu la Bălți. Presiunea rămâne slabă în mai multe cartiereImagine simbol

Directorul tehnic al Regiei „Apă-Canal” Bălți, Vitalie Ungureanu, a declarat pentru NordNews că una dintre principalele cauze ale problemei este consumul ridicat. După o săptămână fără apă, locuitorii au început să folosească intens resursele, iar rezervoarele nu reușesc să se umple suficient, transmite Știri.md.

Potrivit acestuia, nivelul apei în bazinul Ciarupin nu poate fi ridicat nici măcar la 50 de centimetri din cauza consumului masiv. Cele mai afectate sunt, în primul rând, Cartierul 6 și Cartierul 8.

În paralel, sistemul cedează pe mai multe sectoare ale rețelei. Directorul tehnic a precizat că, odată cu reluarea alimentării, au apărut 20 de rupturi de conducte, în special din cauza stării precare a țevilor.

Potrivit lui Ungureanu, avarii au fost înregistrate pe străzile Tudor Vladimirescu, Cahulului, Chișinăului și pe bulevardul Victoriei. Echipele intervin în teren, însă unele lucrări sunt îngreunate și de alte obstacole. El a relatat că, într-un caz de pe strada Sofiei, muncitorii au așteptat două ore electricienii, după care au constatat că deasupra țevii era amplasat gardul unui locuitor. A fost nevoie de alte două ore pentru a-l găsi și a obține accesul necesar intervenției.

Problemele de presiune se resimt mai ales în zonele înalte ale orașului. Pe strada Decebal, de exemplu, apa nu ajunge la etajele superioare, deoarece pompele nu pot funcționa fără un volum suficient de apă în sistem.

Directorul tehnic a explicat că, pentru ca pompele să poată crea presiunea necesară, este nevoie mai întâi de apă în rețea. În lipsa unui debit suficient, aceasta nu poate fi ridicată la etajele superioare ale blocurilor.

Responsabilii speră că situația se va stabiliza treptat în următoarele ore, pe măsură ce consumul va scădea, iar avariile vor fi remediate.

Criza apei din Bălți a durat mai mult de o săptămână, după ce alimentarea prin apeductul Soroca–Bălți a fost oprită din cauza poluării râului Nistru cu peste 10 tone de ulei tehnic, în urma atacului asupra hidrocentralei de la Novodnestrovsk, din Ucraina. În această perioadă, zeci de mii de oameni au stat la cozi pentru câțiva litri de apă, în condițiile în care orașul nu are o sursă alternativă de alimentare.

nordnews.md
Publicitatea ta poate fi aici