Apă pentru 21.000 de oameni: Patru localități vor avea sisteme moderne de tratare
Peste 21.000 de cetățeni din patru localități vor beneficia de apă potabilă de calitate, prin instalarea unor sisteme moderne de tratare. Acordurile de implementare au fost semnate astăzi, în cadrul proiectului „Aprovizionarea descentralizată cu apă potabilă pentru Moldova”.
Foto: Imagine simbolPrimele patru localități selectate în cadrul proiectului au semnat acordurile de implementare, marcând începutul lucrărilor pentru îmbunătățirea accesului la apă potabilă. Este vorba despre comuna Ciorescu (municipiul Chișinău), orașul Anenii Noi, satul Mereni (raionul Anenii Noi) și comuna Boșcana (raionul Criuleni), transmite Știri.md cu referire la jurnal.md.
Acordurile au fost semnate de vicepremierul Vladimir Bolea, împreună cu reprezentanții ADR Chișinău și ADR Centru, precum și cu primarii celor patru localități beneficiare.
În cadrul proiectului vor fi instalate șase sisteme modulare de tratare a apei potabile, produse de compania BOSAQ BV din Belgia, distribuite astfel: Ciorescu – un sistem, Anenii Noi – două sisteme, Mereni – două sisteme, Boșcana – un sistem.
Sprijinul financiar acordat autorităților publice locale sub formă de grant este de peste 141.000 de euro pentru fiecare instalație.
În următorii doi ani, în cadrul proiectului „Aprovizionarea descentralizată cu apă potabilă pentru Moldova” vor fi instalate 85 de sisteme modulare de tratare a apei, care vor asigura acces la apă potabilă pentru peste 55.000 de cetățeni.
Proiectul este susținut prin Acordul de împrumut dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Regatului Belgiei, semnat în iunie 2025, care prevede oferirea unui credit în valoare de 12 milioane de euro pentru implementarea acestuia.