Apa din Bălți, verificată în laborator. Ce au descoperit specialiștii
Specialiștii Centrului de Sănătate Publică Bălți susțin că apa din municipiu este potabilă, chiar dacă în unele zone mai persistă mirosul reclamat de locuitori. Potrivit instituției, de la începutul anului au fost prelevate aproximativ 200 de probe ale apei de suprafață din Nistru, iar doar patru au fost neconforme.
Imagine simbol„Ca specialist în Sănătate Publică, ferm pot să declar, cu toată responsabilitatea, ca la moment apa este potabilă. Din probele prelevate pe 12 mai, am primit o probă neconformă la miros neacceptabil și gust neacceptabil. Mirosul era de clor, însă vreau să spun ca specialist, dintr-un așa un număr mare de probe și doar o singură probă a fost neconformă doar la miros și gust, nu cred că putem sista apa sau putem face o alertă, ca populația să se îngrijoreze”, a declarat Elena Revenco, transmite Știri.md cu referire la tvn.md.
Între timp, primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a anunțat că a sesizat Procuratura Generală și s-a adresat oficial prim-ministrului Republicii Moldova, solicitând implicarea autorităților centrale în clarificarea situației privind calitatea apei potabile.
„Atunci când este vorba despre sănătatea oamenilor, tăcerea, birocrația și încercările de a transfera responsabilitatea sunt inadmisibile”, a menționat edilul.
Reprezentanții Regiei „Apă-Canal Bălți” spun că mirosul ar putea fi provocat de algele din râul Nistru, după ce nivelul apei a scăzut cu 18 centimetri în doar câteva zile.
Directorul tehnic al Regiei „Apă-Canal Bălți”, Vitalie Ungureanu, a declarat că operatorul a majorat cantitatea de clor aproape până la nivelul maxim admis, pentru a proteja consumatorii. Totodată, au fost efectuate lucrări de curățare a rețelelor prin hidranți, în 12 puncte unde se presupunea că apa ar putea stagna.
„Noi am majorat cantitatea de clor, practic până la maximum ca să protejăm consumatorii. Al doilea pas, s-au curățat țevile am început prin intermediul hidranților ca să aruncăm apa, ca săs e curețe locurile unde credem noi că sunt stagnate. În 12 locuri s-a efectuat această lucrare. Am scris o scrisoare către Acva Nord, care ne prestează serviciul, la care ei ne-au răspuns, la ei, dat fiind faptul că Nistrul a scăzut în doar câteva zile cu 18 cm, algele de pe Nistru sunt într-o cantitate foarte mare, au nimerit aceste alge și de unde a apărut acest miros în apă”, a declarat Vitalie Ungureanu.
Locuitorii din Bălți au păreri împărțite. Unii spun că mirosul puternic s-a simțit mai ales după reluarea livrării apei, iar acum situația s-ar fi îmbunătățit. Alții afirmă că mirosul persistă, mai ales atunci când apa este folosită la baie sau pentru consum.
Un locuitor a spus că mirosul a fost puternic în momentul în care apa a fost livrată din nou, dar acum nu îl mai simte. Acesta a menționat însă că în regiunea Moldova s-ar mai simți un miros de mucegai. Un alt localnic a afirmat că mirosul se simte în timpul băii, de aproximativ două-trei săptămâni. O altă persoană a spus că apa de consum miroase a clor.
În context, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat anterior că, potrivit informațiilor prezentate public, indicatorii apei sunt în normă, cu excepția unor probleme legate de miros. Oficialul a menționat că din același apeduct se aprovizionează nu doar municipiul Bălți, ci și raioanele Sîngerei, Florești și Soroca, unde nu au fost semnalate probleme similare.
Autoritățile locale și instituțiile responsabile urmează să continue verificările pentru a stabili cauza exactă a mirosului și pentru a decide dacă sunt necesare măsuri suplimentare.