Apă cu miros neplăcut la Bălți: Primăria și furnizorul se contrazic
La Bălți a izbucnit o dispută publică privind calitatea apei de la robinet, după ce primarul Alexandru Petkov a anunțat că unele probe ar fi indicat depășiri ale parametrilor privind mirosul și gustul. În replică, directorul tehnic al Regiei „Apă-Canal Bălți”, Vitalie Ungureanu, susține că apa livrată consumatorilor este sigură pentru consum, iar mirosul semnalat în unele zone ar fi cauzat de clor.
Colaj: tvn.mdPotrivit primarului, de mai bine de o săptămână, locuitorii municipiului reclamă un miros neobișnuit și neplăcut al apei de la robinet. Edilul susține că a insistat asupra efectuării unor analize urgente în mai multe sectoare ale orașului, pentru a verifica situația, transmite Știri.md cu referire la tvn.md.
Conform datelor prezentate de Alexandru Petkov, probele prelevate de pe strada Strîi ar fi arătat depășiri inadmisibile ale parametrilor privind mirosul și gustul apei. Primarul a precizat că analizele efectuate în alte zone ale municipiului s-ar încadra, deocamdată, în limitele admise.
„Conform datelor prezentate, apa din zona respectivă nu este potabilă”, a transmis Alexandru Petkov.
În acest context, edilul i-a îndemnat pe bălțeni să evite temporar consumul apei de la robinet, până la obținerea tuturor rezultatelor și clarificarea completă a situației. Totodată, primarul a anunțat că vor fi efectuate analize suplimentare ale apei din rețeaua municipală, pentru a stabili cauzele problemei.
De cealaltă parte, directorul tehnic al Regiei „Apă-Canal Bălți”, Vitalie Ungureanu, a respins acuzațiile și a declarat că apa furnizată consumatorilor este de calitate și poate fi consumată în siguranță.
Potrivit acestuia, pe strada Strîi și pe unele străzi unde apa ajunge prima în rețea, mirosul de clor poate fi resimțit mai puternic. Ungureanu susține că analizele indică prezența mirosului de clor, iar acesta nu ar reprezenta un pericol pentru consumatori.
„Conform analizei, este miros de clor. Clorul nu este dăunător pentru organism. Apa se pune într-un vas și, în câteva minute, mirosul de clor se evaporă”, a explicat directorul tehnic al Regiei „Apă-Canal Bălți”.
Vitalie Ungureanu a mai afirmat că analizele bacteriologice arată că apa respectă normele și poate fi consumată în siguranță.
Totodată, reprezentantul întreprinderii a precizat că Regia „Apă-Canal Bălți” nu tratează apa, aceasta fiind tratată la Soroca. Potrivit lui, întreprinderea din Bălți doar adaugă clor în rețeaua municipală.