ANSP recomandă evitarea utilizării apei din Nistru pe segmentul Naslavcea-Soroca
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) monitorizează situația privind poluarea fluviului Nistru cu produse petroliere pe sectorul Naslavcea – Otaci – Soroca, evaluând riscurile de extindere spre alte zone.
Imagine simbolAstfel, instituția a intensificat frecvența colectării probelor de apă din punctele de captare, suplimentar fiind prelevate și probe de suprafață. În prezent, metodologia de laborator aplicată pentru identificarea derivaților de petrol este una complexă și durează cel puțin 48 de ore, transmite Știri.md.
„ANSP s-a autosesizat imediat, de la primele informații despre o posibilă contaminare, fiind prelevate probe de control de la adâncimea captării apei de la priza de apă Cosăuți, raionul Soroca, anterior apariției petelor suspecte, precum și probe în momentul apariției acestora. Potrivit rezultatelor de laborator, în probele de apă colectate la data de 10 martie, orele 20:00, nu au fost identificați contaminanți”, se arată în comunicatul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.
Menționăm că probele colectate la data de 11 martie, din regiunea raionului Edineț și repetat din satul Cosăuți, Soroca, inclusiv din petele vizibile de pe suprafața apei, sunt în proces de investigare, iar rezultatele preliminare vor fi disponibile la data de 13 martie 2026.
Suplimentar, au fost colectate probe din zonele Orhei, Oxentia, Molovata Veche și Vadul lui Vodă, fiind testate la derivați de petrol, metale grele și alți contaminanți, datele fiind în procesare.
Totuși, specialiștii ANSP au recomandat cetățenilor din raioanelor Soroca și Dubăsari să evite utilizarea apei până la stabilirea gradului de toxicitate. Pentru locuitorii din aceste zone,
ANSP monitorizează situația, fiind în contact permanent cu autoritățile competente și va continua să informeze populația cu privire la evoluția acesteia.
Anterior, în apele râului Nistru au fost observate pete suspecte asemănătoare celor de benzină sau motorină. Ministerul Mediului a anunțat că au fost activate protocoalele de coordonare interinstituțională, în baza informațiilor preliminare despre o posibilă poluare a râului Nistru.
Joi dimineață, autoritățile anunță că au fost instalate filtrele pentru a stopa extinderea și pentru a elimina petele de petrol. Totodată, laboratorul de referință va preleva noi probe de apă de la fața locului.
Între timp, aprovizionarea cu apă a fost reluată la Bălți, Soroca, Sângerei și Florești, după ce analizele de laborator au arătat că nu există un pericol iminent pentru populație,