point Logo
main logo
main logo
197

ANSC va funcționa după un nou regulament: Efectivul instituției, aprobat

Autoritatea Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC) va activa în baza unui nou regulament, după ce Parlamentul a adoptat cadrul legal actualizat privind remediile și căile de atac în domeniul achizițiilor publice, sectoriale și de concesiune.

ANSC va funcționa după un nou regulament: Efectivul instituției, aprobatImagine simbol

Documentul stabilește modul de organizare și funcționare al instituției, inclusiv structura internă, constituirea completelor de soluționare a contestațiilor și mecanismele interne de administrare. Potrivit autorităților, noul regulament va contribui la eficientizarea activității ANSC și la alinierea acesteia la standardele europene privind asigurarea unor remedii eficiente, transmite Știri.md.

Totodată, a fost aprobat și efectivul-limită al instituției, care va include 42 de unități de personal. Din acestea, șapte sunt membri ai ANSC, cu statut de demnitate publică, iar restul sunt specialiști în domenii precum analiza dosarelor, resurse umane, tehnologii informaționale și audit intern.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea regulamentului, a structurii și a efectivului-limită al instituției a fost votat de 55 de deputați.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici