ANI refuză să verifice averea judecătoarei care l-a condamnat pe Nicanor Ciochină
Autoritatea Națională de Integritate nu va iniția un control al averii judecătoarei Lilia Lupașco, magistrata de la Judecătoria Chișinău care l-a condamnat în primă instanță pe Nicanor Ciochină în dosarul în care acesta este învinuit că a lovit mortal un minor. Inspectorii de integritate au constatat că nu există indicii privind o diferență substanțială între veniturile declarate și cheltuielile suportate de magistrată și familia sa.
Foto: zdg.mdDecizia a fost emisă la 13 martie, după analiza declarațiilor de avere și interese personale pentru anii 2022–2024. Potrivit ANI, au fost verificate veniturile declarate de judecătoare și membrii familiei sale, cheltuielile suportate, precum și tranzacțiile imobiliare și investițiile făcute în construcția unei case, transmite Știri.md cu referire la zdg.md.
În sesizarea din oficiu, inspectorii au vizat în special o casă aflată în construcție, cu suprafața de 312 metri pătrați, cumpărată în 2021 cu două milioane de lei. În declarația de avere pentru 2022, valoarea imobilului a fost indicată la aproximativ cinci milioane de lei, iar în 2023 aceasta a crescut cu încă aproape un milion de lei. În acest context, ANI a verificat valoarea reală achitată pentru achiziția și construcția imobilului.
Autoritatea a concluzionat însă că nu sunt întrunite condițiile pentru inițierea controlului averii și intereselor personale. Potrivit actului emis, nu au fost identificate cheltuieli care să depășească veniturile declarate într-o măsură care să indice o avere nejustificată pentru perioada verificată.
Decizia vine însă după ce, în februarie 2026, ANI a constatat, într-un alt act de control, existența unei averi nejustificate de 739 de mii de lei în cazul aceleiași magistrate, pentru perioada august 2016 – octombrie 2022. Atunci, Lilia Lupașco a anunțat că va contesta actul în instanță, calificându-l drept unilateral.
Contactată pentru o reacție, judecătoarea a declarat că este vorba despre două acte diferite, care vizează perioade distincte de declarare a averii și intereselor personale. Magistrata a precizat că nu are obiecții față de actul emis la 13 martie și a susținut că, dacă inspectorii ar fi identificat nereguli, acestea nu ar fi fost omise.
Casa care a ajuns în vizorul ANI a fost invocată anterior de magistrată și în explicațiile oferite după ce a fost dezvăluit faptul că, în 2022, aceasta a scos la vânzare un apartament de lux din Chișinău, situat în apropierea Parcului Valea Morilor, la un preț de circa 6,5 milioane de lei. În octombrie 2022, judecătoarea și soțul său au vândut apartamentul cu 300 de mii de euro, echivalentul a 5,6 milioane de lei, iar suma obținută ar fi fost investită în construcția casei.
Lilia Lupașco a fost numită în funcția de judecătoare în mai 2008. Numele ei a revenit recent în atenția publică după ce, pe 27 februarie 2026, l-a condamnat pe Nicanor Ciochină, fostul primar al satului Boldurești, la șapte ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip deschis. În același dosar, Ion Andronache, acuzat că l-ar fi ajutat pe Ciochină să ascundă urmele accidentului, a fost condamnat la doi ani de închisoare, dintre care șase luni cu executare în penitenciar de tip semiînchis.