main logo
531

Angajații pot negocia cu angajatorul plata pentru obiectele de proprietate intelectuală

Astăzi intră în vigoare modificările la Regulamentul privind obiectele de proprietate intelectuală create în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, potrivit cărora angajații pot negocia cu angajatorii cuantumul remunerării, termenul şi modul de plată pentru obiectele de proprietate intelectuală create la locul de muncă.

Angajații pot negocia plata pentru obiectele de proprietate intelectualăFoto: bizlaw.md

Prin modificările intrate în vigoare a fost exclusă regula veche, conform căreia cuantumul remunerării pentru obiectele de proprietate intelectuală create în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu constituia cel puțin 15% din venitul brut, transmite Știri.md cu referire la bizlaw.md

Plafonul minim al cuantumului remuneraţiei de 15% a fost exclus, pentru că ar fi generat diverse situaţii de conflict între angajatori și salariați. Cele mai multe probleme au fost indentificate în cadrul companiilor IT.

Pentru companiile IT, care elaborează programe pentru calculator, prevederea veche reprezenta o povară enormă și un factor care descuraja investițiile în elaborarea produselor IT proprii și punea în sarcina angajatorului mai multe cheltuieli:

  • salariul lunar achitat salariatului – autor al operei de serviciu, care în cazul programatorilor este întotdeauna destul de competitiv;
  • condiții de muncă corespunzătoare, fapt ce generează cheltuieli lunare (chiria oficiilor, încălzire, energie, apă, internet, publicitate etc.);
  • cel puțin 15% din venitul brut al întreprinderii, adus de opera de serviciu creată de salariat.

Reglementarea anterioară dezavantaja direct angajatorii, deoarece în afară de investițiile și cheltuielile de producție pe care le suportă, precum și riscurile de producție asumate, aceștia erau obligați să achite suplimentar 15% din beneficiul brut, pe care-l obține întreprinderea în rezultat.

Sarcina de achitare a cuantumului în mărime de 15% din beneficiu era valabilă și în cazul cesiunii dreptului de autor asupra programului pentru calculator sau altei opere de serviciu către un terț. Astfel, dacă o companie IT din Moldova, în temeiul contractului de cesiune, transmite drepturile patrimoniale asupra programului de calculator – operă de serviciu unei persoane fizice sau juridice din țară sau de peste hotare, salariatul – autor putea pretinde și de la acel terț încasarea a 15% din venitul brut anual. 

O asemenea situație reducea semnificativ interesul potențialilor cumpărători și beneficiari de servicii IT oferite de companiile din Moldova și afecta competitivitatea industriei IT și potențialul de investiții, per ansamblu, au declarat autorii modificărilor.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării