main logo
1570

Angajații medicali, polițiștii și militarii vor trece testul la COVID-19

Tot personalul medical care luptă în prima linie cu noul coronavirus vor fi testați gratuit în timpul apropiat. Este vorba de aproximativ 10.000 de cadre medicale.

Angajații medicali, polițiștii și militarii vor trece testul la COVID-19

Un anunț în acest sens a fost făcut de președintele Igor Dodon în cadrul unui briefing de presă, transmite Știri.md.

Potrivit lui Igor Dodon, aceasta este o propunere, iar decizia finală urmează să fie luată în timpul apropiat de Comisia pentru Situații Excepționale.

Testele pentru persoanalul medical vor fi efectuate din contul statului.

"Vrem să evităm cazurile de contaminare în rândul medicilor, de aceea propunem ca toți medicii din prima linie să fie testați pentru COVID-19 și acordarea ajutorului necesar pentru toate persoanele infectate. Este vorba de cel puțin 10.000 de persoane care urmează să fie testate în timpul apropiat din contul statului. Este important ca această testare să o facem periodic pentru a exclude riscul contaminării cu coronavirus.", a declarat Igor Dodon.

Totodată, Igor Dodon, a menționat că și toți polițiștii de frontieră din Moldova, colaboratorii MAI și Ministerului Apărării ar putea fi testați privind COVID-19.

Amintim că în total în R. Moldova au fost confirmate 177 de cazuri de COVID-19.

Știri.md amintește că începând cu 25 martie este limitată mișcarea populației în municipii, orașe și centre raionale pentru a preveni infecția cu coronavirus.

Potrivit datelor oficiale, până în prezent, în Republica Moldova a fost înregistrat un singur deces din cauza COVID-19, iar doi pacienți infectați s-au vindecat.

Știri.md reamintește că, pe 17 martie, Parlamentul de la Chișinău a declarat stare de urgență națională în legătură cu situația epidemiologică, până la data de 15 mai.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării