main logo
1378

Anenii Noi: Doi bărbați au căzut în WC, după ce podeaua s-a prăbușit

Ghinion pentru doi bărbaţi de 40 de ani din Anenii Noi. Aceştia s-au pornit la Judecătoria din oraş, dar au căzut într-o toaletă, după ce podeaua de sub ei s-a prăbuşit.

Anenii Noi: Doi bărbați au căzut în WC, după ce podeaua s-a prăbușitAnenii Noi: Doi bărbați au căzut în WC după ce podeaua s-a prăbușit

Incidentul s-a produs săptămâna trecută, pe teritoriul Liceului Alexandr Puşkin din localitate. Din fericire, în acel moment, toţi elevii erau la ore. Administraţia instituţiei de învăţământ susţine că toaleta a fost recent curăţată, aşa că bărbaţii au scăpat cu doar câteva zgârieturi.

Grupul sanitar a fost construit acum 40 de ani şi nu a fost reparat capital niciodată, relatează Prime.md

Directoarea liceului din Anenii Noi susţine că bărbaţii nu sunt angajaţi ai instituţiei, dar au venit la Judecătoria care se află lângă şcoală. Întrucât sediul nu este dotat cu o toaletă, cei doi au folosit grupul sanitar al liceului, însă podeaua a căzut cu tot cu ei.

„Noi imediat am chemat pompierii, Poliţia, salvarea. În trei minute toţi au fost pe loc. I-au salvat. I-am ajutat să se spele, i-am dat haine. Doamne fereşte, nici fracturi, nici comoţie. Câteva zgârâieturi la mâini când se străduiau să iasă", a spus directoarea liceului Alexandr Puşkin din oraşul Anenii Noi, Raisa Tiholas.

Liceul dispune de încă două grupuri sanitare în interior, care sunt folosite de profesori şi elevi. Totuşi, copiii utilizează uneori şi toaleta din curte, atunci când se joacă pe teritoriul şcolii.

Primarul oraşului susţine că toaleta a fost construită în anul 1979 şi ar fi cedat din cauza vechimii.

„Acolo e folosită gresie pentru pereţi în loc de podea şi clar că ea nu corespundea. Acolo e amoniac, o substanţă destul de agresivă şi clar că a ruginit armatura. Acesta este motivul, atunci când au ieşit la faţa locului specialiştii inginerii, din start au spus că a fost construit incorect, acum 40 de ani în urmă. Iată aşa s-a prăbuşit. Slava Domnului că nu a fost niciun copil acolo", a zis primarul oraşului Anenii Noi, Veaceslav Bondari.

În timp ce primarul spune că toaleta nu a fost reparată niciodată, directoarea liceului afirmă că aceasta era reabilitată în fiecare an.

"În fiecare an îl reparăm, comisia de primire a şcolii ne scrie că situaţie este satisfăcătoare. E curat, ne permitea să-l exploatăm", a afirmat directoarea liceului Alexandr Puşkin din oraşul Anenii Noi, Raisa Tiholas.

În urma incidentului, grupul sanitar va fi demolat. În Liceul Alexandr Puşkin din Anenii Noi învaţă peste 600 de elevi.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării