point Logo
main logo
main logo
892

Andrian Gavriliță a discutat cu reprezentanții ANTRIM despre dezvoltarea turismului

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a avut o întrevedere cu reprezentanții Asociației Naționale pentru Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM). În cadrul ședinței, părțile au discutat aspecte care să sprijine dezvoltarea sectorului turismului, prin crearea unui cadru fiscal stabil și predictibil, capabil să stimuleze investițiile și creșterea economică.

Andrian Gavriliță a discutat cu reprezentanții ANTRIM despre dezvoltarea turismuluiFoto: Ministerul Finanțelor

Oficialii au analizat și mai multe subiecte relevante pentru industrie, legate de taxe, proceduri, competitivitate și sporirea conformării fiscale, transmite Știri.md.

Gavriliță a subliniat inițiativa ministerului de a promova, începând cu anul viitor, un nou Cod fiscal, bazat pe principii precum simplitatea, comoditatea, conformarea și competitivitatea. Totodată, acesta a subliniat obiectivul de a simplifica regimurile fiscale, astfel încât acestea să fie mai clare și mai ușor de aplicat pentru antreprenori.

În același context, au fost discutate și alte măsuri de sprijin pentru mediul de afaceri, inclusiv mecanismul cotei zero pentru profitul nedistribuit, intenția de a reduce povara fiscală pe salarii, precum și aspecte legate de activitatea freelancerilor și zilierilor, utilizarea plăților electronice și simplificarea procedurilor de contabilitate și raportare financiară.

Părțile au convenit să continue dialogul și cooperarea pentru dezvoltarea unor soluții care să contribuie la consolidarea sectorului.


știri.md
Publicitatea ta poate fi aici