Andrei Năstase și soția sa sărbătoresc 25 de ani de căsnicie
Fostul președinte și fondator al partidului Platforma DA, Andrei Năstase, sărbătorește astăzi, 18 septembrie, 25 de ani de căsnicie împreună cu soția sa. Cu acest prilej, Năstase a venit cu un mesaj de felicitare, dar și cu imagini de colecție.

„Au trecut, ca o ploaie de argint, 25 de ani de la căsătoria noastră! 25 de ani străluciți împreună! Printre clipele anilor am avut parte de o călătorie plină de iubire, înțelepciune și momente neprețuite, alături de nestematele noastre, cei trei copii”, scrie Andrei Năstase, transmite Știri.md.
De asemenea, acesta a menționat că atât el, cât și soția sa, își doresc ca următorii ani să fie luminoși, plini de bucurii, de sănătate și dragoste, care să strălucească în continuare ca argintul acestei aniversări.
Andrei Năstase a publicat și câteva imagini unde apare alături de soția sa și cei trei copii.
Andrei Năstase s-a născut la data de 6 august, la Mândrești, raionul Telenești. Acesta este avocat, activist civic și om politic, membru-fondator și lider al Platformei Civice Demnitate și Adevăr (DA), fost președinte și membru-fondator al Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr” (PPDA).
De asemenea, Andrei Năstase este fost viceprim-ministru și Ministru al Afacerilor Interne al Republicii Moldova în Guvernul Maia Sandu.
Foto: Andrei Năstase/Facebook