ANCD a selectat câștigătorii a trei concursuri organizate în această primăvară
Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD) anunță finalizarea procesului de evaluare și selectare a proiectelor depuse în cadrul a trei concursuri desfășurate în această primăvară: „Stimularea excelenței cercetărilor științifice”, „Tineri cercetători”, „Programul de proiecte comune de colaborare între diaspora științifică și organizațiile din domeniile cercetării și inovării din R. Moldova (ReBRAIN)”.

Referindu-se la rezultatele obținute, directorul general al ANCD, Aurelia Hanganu, a remarcat impactul pozitiv al acestora asupra dezvoltării cercetării naționale, transmite Știri.md.
„Rezultatele acestor competiții au fost deja publicate, iar noi urmărim cu interes pașii următori ai echipelor câștigătoare. Aceste rezultate ne bucură enorm, demonstrând nu doar spiritul de inițiativă și profesionalism al cercetătorilor noștri, ci și încrederea crescută în instituția noastră și în mecanismele de sprijin pe care le oferim”, a declarat Aurelia Hanganu.
Este de menționat că, în anul 2025, instituția a dublat volumul finanțării preconizate pentru aceste concursuri.
„Dacă suma inițială era de aproximativ 56 de milioane de lei, în prezent bugetul alocat depășește 90 de milioane de lei. Acest efort financiar a fost determinat de interesul crescut al comunității științifice față de competițiile anunțate și prezentarea în concursuri a unor idei de proiecte tot mai relevante. Comparativ cu anul 2024, în anul 2025 s-au înregistrat de circa trei ori mai multe propuneri de proiecte depuse, iar acest lucru relevă un indicator clar al angajamentului și încrederii cercetătorilor în ANCD”, susțin reprezentanții autorității.
În acest context, directorul general al ANCD, Aurelia Hanganu, a transmis un mesaj de felicitare tuturor echipelor de cercetare care au obținut finanțare. Conducerea Agenției le-a dorit mult succes în implementarea activităților planificate și le-a mulțumit tuturor cercetătorilor și partenerilor pentru implicare și colaborare.