Anca Dragu: Cooperarea economică moldo-franceză, consolidată prin parcursul european
Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, a avut astăzi, 6 februarie, o întrevedere cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Franța–Moldova: președintele Emmanuel Skoulios și vicepreședintele Dumitru Cozmolici.
Foto: BNMDiscuțiile s-au desfășurat în contextul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova și au vizat perspectivele de cooperare economică și investițională, transmite Știri.md.
„Ne bucurăm că Moldova devine tot mai atractivă pentru investitori, iar BNM contribuie la acest parcurs prin menținerea stabilității macrofinanciare, consolidarea cadrului de reglementare și modernizarea infrastructurii financiare. Un indicator relevant al consolidării economice în 2025 îl constituie creșterea investițiilor cu 22%, acestea devenind principalul motor al accelerării economice”, a subliniat Anca Dragu.
Reprezentanții BNM susțin că această dinamică reflectă consolidarea cadrului macroeconomic și impactul reformelor structurale aflate în derulare, care sporesc atractivitatea Republicii Moldova ca destinație investițională pentru capitalul francez.
„Întrevederea reconfirmă deschiderea BNM pentru un dialog constant cu mediul de afaceri internațional, în vederea susținerii unui climat investițional predictibil și robust, în deplină concordanță cu statutul Republicii Moldova de țară candidată la integrarea în Uniunea Europeană”, se arată în comunicatul emis de Banca Națională a Moldovei.
Franța este un susținător consecvent al parcursului european al Republicii Moldova și al integrării acesteia în Uniunea Europeană, inclusiv prin sprijinul acordat reformelor din sectorul financiar.
Camera de Comerț și Industrie Franța - Moldova CCI France Moldavie este o asociație patronală non-guvernamentală dedicată promovării schimburilor economice și comerciale între Franța și Republica Moldova.
![]()