point Logo
main logo
main logo
2532

ANC confirmă: Cererea de retragere a cetățeniei române a Victoriei Furtună se analizează

Cererea privind retragerea cetățeniei române a Victoriei Furtună se află în prezent în examinare la Comisia pentru cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC), au confirmat autoritățile române pentru Agora. Potrivit legislației, persoana vizată a fost citată la „domiciliul cunoscut”, iar lipsa acesteia nu suspendă procedura.

ANC: Cererea de retragere a cetățeniei române a Victoriei Furtună se analizeazăFoto: agora.md

Responsabilitatea verificării condițiilor legale pentru acordarea, redobândirea, retragerea sau renunțarea la cetățenia română revine Comisiei pentru cetățenie din cadrul ANC. Instituția precizează că activitatea Comisiei nu este publică, transmite Știri.md cu referire la agora.md.

ANC confirmă existența în evidențele sale a unei cereri de retragere a cetățeniei române pe numele Victoriei Furtună, lidera Partidului „Moldova Mare”, menționând că dosarul se află în analiză. Autoritățile române nu au comunicat cine a depus solicitarea, însă au indicat că aceasta se bazează pe prevederile articolului 25 alin. (1) lit. b) din Legea cetățeniei. Potrivit presei din România, sesizarea ar fi fost înaintată de Serviciul Român de Informații (SRI).

Conform legislației, orice persoană sau autoritate care cunoaște existența unui motiv legal pentru retragerea cetățeniei poate sesiza, în scris, Comisia pentru cetățenie, cu obligația de a prezenta probele disponibile. Ulterior, președintele Comisiei stabilește termenul de examinare a sesizării.

Legea prevede, de asemenea, solicitarea punctelor de vedere ale autorităților competente și invitarea persoanei care a formulat sesizarea. Totodată, persoana vizată este citată la domiciliul cunoscut sau, în cazul în care acesta nu este identificat, prin publicarea citației în Monitorul Oficial al României, cu cel puțin 60 de zile înainte de data stabilită pentru examinare.

Anterior, Victoria Furtună a declarat că nu a fost informată prin niciun document oficial despre citarea sa la sediul ANC din București.

După analizarea dosarului, Comisia pentru cetățenie înaintează președintelui ANC un raport motivat, prin care propune fie retragerea cetățeniei române, fie respingerea sesizării. În funcție de concluzii, președintele ANC emite ordinul corespunzător, care este comunicat părților implicate prin scrisoare recomandată și publicat ulterior pe site-ul instituției.

În prezent, Comisia pentru cetățenie examinează 18 cereri de retragere a cetățeniei române depuse pe numele unor cetățeni ai Republicii Moldova.

agora.md
Publicitatea ta poate fi aici