Analist: Diaspora se va mobiliza pentru amplificarea acestei victorii
2 noiembrie, 16:00
708
2
Analist: Diaspora se va mobiliza pentru amplificarea acestei victorii
2 noiembrie, 16:00
708
2

Atacul lui Igor Dodon asupra diasporei este o greşeală monumentală, iar acest lucru va încrâncena şi mai mult cetăţenii Republicii Moldova aflaţi peste hotare, care vor veni într-un număr şi mai mare la secţiile de vot, în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.

Opinia a fost exprimată, în cadrul unei ediţii speciale la TVRMoldova, de către analistul Valentin Dolganiuc, după ce Igor Dodon a declarat astăzi că „preferinţele politice ale diasporei se află în disonanţă cu preferinţele populaţiei majoritare, care trăiesc şi muncesc acasă”, astfel diaspora fiind „un electorat paralel al Republicii Moldova”, transmite Știri.md.

Potrivit lui Dolganiuc, acest atac al lui Igor Dodon asupra diasporei este unul disperat.

„Igor Dodon nu înţelege nişte lucruri fundamentale: diaspora este partea cea mai conştientă a electoratului, chiar dacă au plecat peste hotare, ei nu sunt indiferenţi, aşa cum nu erau indiferenţi atunci când erau aici. Este o gafă monumentală pentru că se vor încrâncena şi mai mult pentru a-l da jos pe Dodon. Vă daţi seama dacă vor ieşi la vot 200 de mii? Şi aceste 200 de mii vor fi toate pentru Maia Sandu, ce se va întâmpla? Dar eu sunt sigur că diaspora se va mobiliza, pentru că diaspora îşi va dori amplificarea acestei victorii (a Maiei Sandu).

El a făcut o declaraţie deocheată, disperată, că diaspora de fapt este o lume paralelă a Republicii Moldova şi nu trăiește cu problemele Republicii Moldova. Ba da, diaspora trăieşte cu problemele R. Moldova, nu toţi, e adevărat, dar majoritatea trăiesc, pentru că majoritatea vor să se întoarcă, majoritatea sunt luptători, iar majoritatea va arăta puterea diasporei”, a declarant Valentin Dolganiuc.

Ce ţine de declaraţia lui Igor Dodon, precum că nu va permite „celor care vor să vină în funcţia de preşedinte să fi marionete externe”, Dolganiuc spune că însuşi Igor Dodon a făcut asta.

„Nu vom permite imixtiunea din exterior a anumitor persoane. Cine vorbeşte despre acest lucru? Igor Dodon, care a fost consiliat, consultat, jumătate din aparatul Preşedinţiei sunt agenţi ai serviciilor străine. Adică tipul care a făcut de fapt toate acestea, încearcă să dea vina pe contracandidatul său, pe Maia Sandu”.

„Ceea ce nu înţelege Igor Dodon este că se prezintă în continuare ca un statalist, şi că oamenii nu îl mai doresc, chiar şi cei care erau de partea lor. Am întâlnit şi vorbitori de limbă rusă care au spus că nu vor să meargă să voteze cu Igor Dodon. El nu înţelege comportamentul său, care a fost unul dincolo de arogant, un comportament obraznic în raport cu populaţia muritoare de foame, iar el merge de 12 ori pe an în deplasări de odihnă cu familia, pune poze, practic s-a lăfăit pe bani publici”, a mai spus analistul.

Amintim că, conform rezultatelor primului tur de scrutin, 70% in diaspora, adică peste 104 mii de cetăţeni de peste hotare, au votat cu Maia Sandu, Igor Dodon acumulând doar 3,65%, adică puţin peste 5.400 de voturi. De asemenea, în acest tur de scrutin, diaspora a ieşit masiv la vot, bătând recordul turului doi al alegerilor prezidenţiale din 2016.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter