main logo
1078

Amenzi pentru persoanele care urcă la volan fără să aibă acest drept

Persoanele care au fost private de dreptul de a conduce, dar urcă la volan riscă amenzi de până la 6.000 de lei. Prevederea se conține într-un proiect de lege pentru completarea Codului contravențional.

Amenzi pentru persoanele care urcă la volan fără să aibă acest dreptFoto: IPN

Ministerul Justiției, care a venit cu inițiativa, precizează că legislația contravențională în vigoare nu sancționează conducerea vehiculului de către o persoană care a fost privată de dreptul de a conduce mijloace de transport, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Sancțiunea este stabilită numai în Codul penal. Mai exact, se pedepsește șofatul în cazul privării dreptului de a conduce dacă persoana este în stare avansată de ebrietate sau dacă a provocat un accident cu vătămări corporale sau cu deces.

Proiectul avizat de Guvern propune amendă contravențională de la 3.500 de lei la 6.000 de lei pentru conducerea vehiculului de către o persoană privată de dreptul de a conduce vehicule.

Prin același proiect se propune sancționarea circulației pe drumurile publice a vehiculelor care au pe roți sau în caroserie noroi sau materiale de construcție. 

Sancțiunile sunt pentru cei care nu spală roțile vehiculelor care părăsesc șantierul de construcție. Urmează să fie aplicată amendă de până la 1.200 de lei și trei puncte de penalizare pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice – amendă de până la 1.500 de lei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării