Ambulanțe și vehicule, deblocate de salvatori în centrul și sudul țării
Salvatorii și pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru deblocarea și tractarea mijloacelor de transport, inclusiv a ambulanțelor rămase blocate sau care au derapat de pe carosabil din cauza poleiului și ghețușului.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), cazurile au avut loc pe trasee și drumuri din raioanele: Hâncești, Căușeni, Criuleni, Ștefan Vodă, Anenii Noi, precum și pe teritoriul UTA Găgăuzia, transmite Știri.md cu referire la moldpres.
În dimineața zilei de ieri, în raionul Hâncești, un autocamion a derapat de pe traseul M-1, în apropierea satului Mirești, fiind necesară intervenția salvatorilor pentru lucrări de tractare.
În raionul Căușeni, în satul Ciuflești, salvatorii au fost solicitați la deblocarea unui microbuz care a derapat de pe traseu, dar și în mai multe localități din același raion, unde ambulanțele nu au putut ajunge la pacienți din cauza condițiilor de ghețuș și polei.
În orașul Ceadîr-Lunga, UTA Găgăuzia, o ambulanță a rămas blocată pe un drum cu noroi. Efectivul unității de salvatori și pompieri Ceadîr-Lunga a intervenit pentru deblocarea acesteia, astfel încât echipajul medical să-și poată continua misiunea.
Totodată, salvatorii IGSU au acordat sprijin Serviciului de Asistență Medicală Urgentă pentru transportarea pacienților în condiții de siguranță. Misiunile au fost realizate în localitățile: Copanca, Căușeni, Boșcana, Cioburciu și Zolotievca. În toate situațiile, medicii au reușit să ajungă la pacienți.
Totodată, pe parcursul zilei de ieri, peste 100 de angajați ai IGSU, cu 47 de unități de tehnică, au intervenit în sprijinul echipelor Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, precum și ale Administrației Naționale a Drumurilor.
Subdiviziunile IGSU au fost antrenate în municipiile Chișinău, Cahul, Bălți și Comrat, dar și în toate raioanele țării. Salvatorii au fost implicați în lucrări de curățare a trotuarelor, împrăștierea materialului antiderapant și asigurarea accesului către instituțiile publice, sociale și medicale, inclusiv spitale, centre medicale, gări auto și feroviare, precum și alte obiective de importanță socială.
Pe parcursul ultimelor 24 de ore, angajații IGSU au realizat 35 de misiuni, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile înregistrate pe teritoriul țării.
Codul Galben de polei și ghețuș rămâne în vigoare până la 9 februarie, ora 20:00, iar condițiile meteo pot afecta circulația rutieră. În acest context, oamenii sunt îndemnați să evite deplasările neesențiale, să urmărească buletinele meteorologice și mesajele autorităților, iar în situații de risc să apeleze Serviciul 112.