main logo
13704

Ambulanță cu anvelope uzate. Internaut: Roțile sunt netede. Reacția CNAMUP

Un tată care a chemat o echipă de medici acasă pentru a acorda ajutor copilului său a rămas șocat de anvelopele ambulanței care urma să transporte minorul la spital.

Ambulanță cu anvelope uzate. Internaut: Roți netede. Reacția CNAMUPColaj: știri.md

Bărbatul a expediat în adresa redacției Știri.md prin intermediul opțiunii Adaugă o știre imagini cu roțile uzate.

În filmuleț se vede clar că toate cele patru anvelope pretinse a fi de iarnă nu corespund normelor.

„Pe așa zăpadă ei merg cu așa roți riscând cu viața pacienților. Șoferul alunecă în ogradă și nici nu poate ieși. 

Acestea sunt roți de iarnă. Copilul meu trebuie să urce în ambulanță ca să fie dus la spital.

Sunt roți responsabile, eu aici nu văd protector. Toate patru sunt așa. Mergem spre Europa.

Roțile sunt netede ca la sport car”, a spus bărbatul.

Într-o reacție pentru Știri.md, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) a declarat: „În contextul în care la data de 12.01.24 în spațiul public a apărut un video prin care se invocă deservirea unei solicitări din mun. Chișinău de către echipa de asistență medicală urgentă cu o autosanitară cu anvelope neconforme, IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească vă informează că investighează cazul, după care vom reveni cu detalii”.

Cum trebuie să arate anvelopele de iarnă:

Vârsta anvelopei este un element important. Este recomandat să nu utilizați anvelope mai vechi de cinci ani, chiar dacă adâncimea profilului este încă bună

Dacă adâncimea profilului scade sub 4 mm, atunci sporește riscul de acvaplanare şi influenţează negativ performanţele de frânare și aderență.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării