Ambasada Turciei anunță colectare de ajutoare: Unde pot dona moldovenii
Moldovenii pot dona haine, corturi, pături și alte obiecte de primă necesitate turcilor care au avut de suferit în urma cutremurelor devastatoare.
Strângerile de ajutoare au fost anunțate de Ambasada Turciei de la Chișinău, transmite Știri.md.
Reprezentanții Ambasadei au menționat că acum este nevoie de haine pentru copii și adulți, dar și de corturi, perne, pături, încălzitoare, paturi, obiecte de igienă, scutece și mâncare.
”Ca urmare a cutremurelor care au avut loc în 6 februarie în Republica Türkiye și care au afectat profund 10 provincii, cetățenii turci și prietenii moldoveni care doresc să ajute pot să trimită la Ambasada Turciei produsele necesare, înscrise în lista anexată. Este de dorit ca produsele să fie noi și să corespundă condițiilor de iarnă. Este important ca acestea să fie livrate la Ambasada Turciei într-o manieră ordonată, produsele find împachetate în cutii însoțite de lista conținutului. Vă mulțumim!
Adresa: Str. Alexei Mateevici, 55, Chișinău
Orele de primire: 10:00-17:00
Telefon: +37379509200 (Ambasada Republicii Türkiye)
+903122922929 (Call Center)