main logo
6263

Alte două autospeciale au ajuns la Chișinău, în garajul întreprinderii Autosalubritate

Întreprinderea Municipală „Autosalubritate” continuă să-și modernizeze parcul de autospeciale, anunță Primăria Chișinău. Alte două camioane, cu încărcare laterală a deșeurilor, de model MAN, au ajuns în garajul întreprinderii.

Alte două autospeciale de model MAN au ajuns la Chișinău

Potrivit responsabililor Primăriei Chișinău, camioanele au fost achiziționate de la compania sârbă Atrikod d.o.o., care a fost desemnată câștigătoarea licitației efectuate în corespundere cu procedura de achiziție a BERD-ului, în cadrul proiectului „Deșeuri Solide Chișinău”, transmite Știri.md. 

Valoarea totală a achiziției este de 1.200.013 euro.

Până în prezent, la Chișinău au ajuns patru autospeciale cu încărcare laterală, șase cap tractoare și patru semiremorci. 

Pentru gestionarea eficientă a deșeurilor din Capitală, în total, au fost achiziționate 44 de autospeciale, care fac parte din proiectul „Deșeuri Solide Chișinău”, finanțat de către Primăria municipiului Chișinău și investitorii internaționali.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării