main logo
872

Alocații mărite pentru îngrijitorii lichidatorilor avariei din Cernobîl

Alocațiile oferite pentru persoanele care îngrijesc de participanții la lichidarea consecințelor de la avaria din Cernobîl vor fi majorate.

Alocații mărite pentru îngrijitorii lichidatorilor avariei din CernobîlFoto: HBO

Proiectul de lege înaintat de deputații PSRM a fost aprobat astăzi de Parlament, transmite Știri.md.

Astfel, proiectul prevede creșterea alocației respective de la suma fixă de 500 de lei până la 80% din cuantumul pensiei minime pentru limita de vârstă, stabilit anual de către Guvern.

”Modificarea va garanta nu doar majorarea alocației. Odată cu indexarea pensiei minime pentru limita de vârstă se va consolida și mărimea alocației”, se arată în nota informativă la proiect.

Actualmente, conform Legii privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni, pentru persoanele care îngrijesc, însoțesc și supraveghează la domiciliu un copil cu dizabilitate severă în vârstă de până la 18 ani; persoanele cu dizabilități severe din copilărie; persoanele cu dizabilități severe nevăzătoare, cuantumul alocației respective constituie 80% din pensia minimă pentru limita de vârstă. 

Astfel, legislația în vigoare nu asigură abordarea unitară a măsurilor de protecție socială pentru persoanele cu dizabilități severe, care au aceleași necesități de suport din partea unei terțe persoane, consideră autorii proiectului.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării