Alexei Taran, numit în funcția de director al Consiliului ANRE
Alexei Taran a fost numit în funcția de director al Consiliului de Administrație al Agenției Naționale de Reglementare Energetică (ANRE).

Proiectul de lege a fost susținut de 59 de deputați, transmite Știri.md.
Alexei Taran a fost numit în funcție pe un termen de șase ani.
Menționăm că Alexei Taran a fost numit în funcție după ce a trecut concursul organizat de Comisia economie, buget și finanțe.
Pentru concurs au fost depuse 18 dosare, fiind admiși șase candidați.
Alexei Taran și-a făcut studiile de licență și masterat la Academia de Studii Economice din București. Potrivit CV-ul său, el a activat în companii private din domeniul industriei petroliere.
ANRE este condusă de un Consiliu de Administrație, organ colegial format din cinci directori, care exercită funcții de demnitate publică.
Proiectul de hotărâre intră în vigoare la data adoptării.