point Logo
main logo
main logo
2772

Alexei Buzu: Împreună vom reuși următorul pas – reforma administrației publice locale

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a transmis un mesaj de apreciere adresat angajaților din administrația publică locală, cu prilejul Zilei autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală, evidențiind rolul esențial al acestora în dezvoltarea comunităților din Republica Moldova.

Alexei Buzu: Împreună vom reuși următorul pas – reforma administrației publice localeFoto: zdg.md

În mesajul său, oficialul s-a adresat direct reprezentanților primăriilor, consiliilor locale și raionale, subliniind că munca acestora este cea care produce schimbări vizibile în localități, transmite Știri.md cu referire la moldpres.md.

„Astăzi sărbătorim munca voastră – munca oamenilor care sunt zilnic aproape de comunități și le ajută să crească. În ultimii ani, am demonstrat că atunci când lucrăm umăr la umăr, reușim. Împreună am mobilizat resurse importante pentru dezvoltarea localităților, iar voi, cei din prima linie, le-ați transformat în proiecte vizibile, servicii mai bune și condiții de viață mai prospere pentru oameni”, a declarat Alexei Buzu.

Secretarul general al Guvernului a accentuat că următorul obiectiv major este reforma administrației publice locale, menită să consolideze capacitatea primăriilor și să eficientizeze procesele administrative.

„Avem experiență, exemple bune în toată țara și echipe dedicate în fiecare localitate. De aceea, sunt sigur că, împreună, vom reuși și următorul pas important: reforma administrației publice locale. Vom construi primării mai puternice, capabile să planifice, să atragă resurse și să livreze rezultate. Vom moderniza sistemul, astfel încât munca voastră să fie susținută de instrumente moderne și procese mai eficiente”, a subliniat oficialul.

La final, Alexei Buzu a mulțumit angajaților din administrația publică locală pentru implicare și profesionalism, menționând că dezvoltarea comunităților contribuie direct la dezvoltarea întregii țări.

„Prin voi cresc comunitățile, iar prin comunități puternice crește întreaga Moldovă”, a conchis secretarul general al Guvernului.

Prim-ministrul Alexandru Munteanu, a subliniat semnificația autonomiei locale, pe care a descris-o drept responsabilitatea de a lua decizii în interesul direct al comunității.

„Autonomia locală înseamnă responsabilitatea de a lua decizii pentru binele comunității. Lucrăm împreună pentru a găsi soluții la problemele oamenilor și pentru a răspunde nevoilor reale din localități”, a declarat Alexandru Munteanu.

Șeful Executivului a menționat că actualul proces de reformă a administrației publice este orientat spre consolidarea autorităților locale și creșterea eficienței acestora.

Ziua Autonomiei Locale și a Lucrătorului din Administrația Publică Locală este sărbătorită anual în Republica Moldova pe 1 februarie. Această zi profesională a fost instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 754 din 8 februarie 2012 pentru a recunoaște eforturile și importanța funcționarilor din administrația locală.

moldpres.md
Publicitatea ta poate fi aici