main logo
3898

Alexandru Slusari: Guvernatorul BNM a fost demis cu mare întârziere

Președintele Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, a venit cu o reacție după ce guvernatorul BNM, Octavian Armașu, a fost demis în cadrul ședinței Parlamentului. Potrivit lui Slusari, Armașu nu a ajutat cu nimic fermierii în privința restructurării creditelor și nici nu a vrut să discute cu ei, demonstrând aroganță.

Alexandru Slusari: Guvernatorul BNM a fost demis cu mare întârziereColaj: Știri.md

„Ieri, cu mare întârziere, a fost demis guvernatorul BNM, desemnat în perioada lui Plahotniuc. Vă amintesc că declarația Parlamentului privind statul capturat cu instituțiile publice controlate de oligarh a fost votată în iunie 2019. Din păcate, atunci PAS a refuzat să meargă cu măsuri mai cardinale. Am pierdut mult timp”, a scris Alexandru Slusari, transmite Știri.md

Potrivit fostului vicepreședinte al Parlamentului, în toată perioada de criză în sectorul agrar, BNM nu a vrut să ajute fermierii cu nimic în privința restructurării creditelor, chiar dacă în 2020 am avut un precedent pozitiv, când Banca Națională a făcut derogări de la politica clasificării creditelor neperformante, ceea ce a ajutat considerabil atunci.

„Guvernatorul nici nu a vrut să discute cu agricultorii, demonstrând aroganță similară cu alți demnitari de stat”, a mai adăugat Alexandru Slusari. 

Totuși, președintele Asociației „Forța Fermierilor” susține că mai are o întrebare importantă către guvernare. 

„Ce facem cu alte epave ale regimului Plahotniuc? Cu Lupu, Untilă, Carpov? S-a vorbit ieri foarte mult de salariile la BNM. Dar ăștia de la ANRE și Curtea de Conturi, care în toamna 2018 au obținut sinecura politică de la Al Capone de la Grozești, primesc salarii la fel de groase. Cinci ani au trecut de atunci! Așteptați campania electorală?”, a conchis Slusari. 

Știri.md amintește că guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, a fost revocat la data de 21 decembrie din funcție, pentru că nu și-ar fi îndeplinit obligațiunile de serviciu.

Cu o reacție la scurt timp a venit expertul Adrian Lupușor, care a subliniat rezultatele concrete ale guvernatorului Armașu, evidențiind stabilitatea macrofinanciară și soliditatea sectorului bancar moldovean.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării