Alexandru Machidon: Interimatul nu este factor de stagnare
„Modificările instituționale și perioadele de interimat nu trebuie percepute ca factori de stagnare sau incertitudine, dimpotrivă, aceste etape impun o mobilizare suplimentară și o accelerare a proceselor interne, pentru a menține instituția în ritm activ de funcționare și progres”. Declarații în acest sens au fost făcute de procurorul general interimar, Alexandru Machidon, în cadrul unei ședințe de lucru la Procuratura Generală.

Potrivit lui Alexandru Machidon, este nevoie de consolidarea disciplinei profesionale, a asumării răspunderii și a eficienței în activitate. Acesta a accentuat că fiecare procuror-șef are responsabilitatea de a asigura o gestionare transparentă și riguroasă a resurselor, precum și examinarea legală, calitativă și în termen rezonabili a dosarelor din gestiune, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Președintele Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Dumitru Obadă, a declarat anterior că 95% din procurorii-șefi sunt interimari, acest fapt fiind mai curând o regulă, decât o excepție. În opinia șefului CSP, acest lucru are loc din cauza ajustării hărții procuraturii la harta instanțelor judecătorești.
Procurorul general, Ion Munteanu, a fost desemnat judecător la Curtea Supremă de Justiție. Decretul prezidențial de numire a intrat în vigoare la 26 mai, după publicarea în Monitorul Oficial. Munteanu a exercitat interimatul funcției de procuror general din octombrie 2022, iar la 1 iunie 2024 a fost numit procuror general.
Alexandru Machidon a fost numit procuror general interimar. Decretul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pe data de 28 mai.