main logo
8084

Alertă meteo: Cod Galben de condiţii complicate ale vremii

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunţat pentru azi Cod Galben de condiţii complicate ale vremii.

Alertă meteo: Cod Galben de condiţii complicate ale vremii

Conform meteorologilor, azi, 19 noiembrie, se prevăd precipitații puternice (7-15 l/m2), predominant sub formă de zăpadă și lapoviță între orele 15:00-24:00.

De asemenea, se vor forma depuneri de lapoviță, izolat polei, pe drumuri ghețuș și troiene de zăpadă.

În acest context, salvatorii atenţionează populaţia să ţină cont de avertizările meteo şi să nu meargă la drumuri lungi, dacă nu există necesitate, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.

În caz că aceste călătorii sunt indispensabile, hainele îmbrăcate trebuie să fie corespunzătoare cu temperatura de afară, iar mesele sunt obligatorii pentru asigurarea corpului cu energie. 

Totodată, conducătorii auto sunt îndemnaţi să-și echipeze mijloacele de transport corespunzător cu pneuri de iarnă, iar în portbagajul mașinii să țină lopată, nisip, rezerve de apă şi alimente.

Specialiștii recomandă ca persoanele care aleg să meargă la drum lung să țină bateria telefonului încărcată, iar în caz de situații de risc să telefoneze de urgență la Serviciul 112. 

De asemenea, oamenii sunt rugați să evite deplasarea pe porțiuni unde atârnă crengi și cabluri electrice pentru a evita traumatismele.

În caz de Cod Galben, condiţiile vremii sunt potenţial periculoase, fenomenele meteorologice prognozate sunt obişnuite pentru teritoriul ţării, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi socio-economice.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării