main logo
8888

Alerta cu bombă de la Președinție: Cine a efectuat apelul la 112

O persoană necunoscută a sunat la Serviciul 112, în această dimineață, și a anunțat despre existența unui dispozitiv explozibil în incinta clădirii Administrației Prezidențiale.

Alerta cu bombă de la Președinție: Cine a efectuat apelul la 112Foto: știri.md

La fața locului imediat au intervenit toate serviciile specializate care au încercuit zona și a evacuat tot personalul din clădire.

Contactată de Știri.md, ofițerul de presă Natalia Stati a confirmat alerta și a declarat că ”apelul a fost efectuat la ora 10:20 de către un bărbat care a comunicat că are unele informații despre faptul că un bărbat confecționează acasă bombe și că presupune că ar urma să o plaseze în incinta Președinției”.

”Polițiștii imediat au dispus acțiuni de identificare a persoanei care a făcut apelul. Astfel, în urma măsurilor întreprinse, acesta a fost identificat, acesta fiind în vârstă de 30 de ani, locuitor al Capitalei”, a mai declarat Stati. 

De menționat că tânărul se află la evidența medicului psihiatru, iar anterior el a mai făcut astfel de apeluri. 

Pe caz a fost inițiată o anchetă în stabilirea tuturor circumstanțelor.

Abonează-te la Știri.md pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/stirimd

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării