678
Alertă 112: Un bărbat din Soroca a căzut de pe o construcție nefinalizată
Un bărbat de 59 de ani din raionul Soroca a ajuns la spital în comă, după ce a căzut de la etajul trei al unei construcții nefinalizate.

Incidentul s-a produs luni, 21 noiembrie, în jurul orei 12.00. Bărbatul nu era angajat la compania care efectua lucrări de construcție, transmite Știri.md cu referire la tvn.md.
Potrivit Poliției, acesta din neatenție a alunecat și a căzut în gol.
Alte circumstanțe ale incidentului se stabilesc de oamenii legii.