Alegeri locale la Topala: Drumul spre Cimișlia, principala așteptare a locuitorilor
Locuitorii satului Topala din raionul Cimișlia sunt așteptați la urne peste o săptămână pentru alegerea noului primar. Deși campania electorală este în desfășurare, scrutinul se desfășoară fără concurență electorală, întrucât doar un singur candidat a fost înregistrat în cursă. Alegerile locale noi au fost organizate după demisia fostului primar, Ivan Gribineț.
Foto: moldova1.mdPrincipala problemă invocată de săteni rămâne starea drumului care leagă localitatea de traseul principal spre Cimișlia și Chișinău. Este vorba despre un segment de aproximativ trei kilometri, considerat prioritar de comunitate, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
Cu aproape 800 de locuitori și amplasat la circa 11 kilometri de centrul raional, satul Topala beneficiază de mai multe servicii de infrastructură, inclusiv gazificare, apeduct și iluminat stradal. Cu toate acestea, oamenii spun că accesul rutier continuă să fie cea mai mare dificultate.
Sătenii afirmă că viitorul primar trebuie să contribuie la rezolvarea problemelor comunității și să mențină un dialog constant cu locuitorii.
Singura candidată înscrisă în cursa electorală este Tamara Ciubotaru, desemnată de Partidul Acțiune și Solidaritate. Deși lipsa unei competiții electorale este privită cu rezerve de unii localnici, alții spun că sunt gata să îi acorde sprijin pentru continuarea proiectelor începute în localitate.
La alegerile locale noi din 17 mai, în listele electorale ale satului Topala sunt înscriși 772 de alegători.