main logo
517

Alegeri la Hâncești: Secțiile de votare vor fi dezinfectate

În contextul desfășurării alegerilor parlamentare noi, din această duminică, la Hâncești, CEC va întreprinde mai multe măsuri pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.

Alegeri la Hâncești: Secțiile de votare vor fi dezinfectateFoto: știri.md

Astfel, la adresa organelor electorale din circumscripția electorală uninominală nr. 38, municipiul Hâncești, a fost emisă o circulară ce conține un șir de indicații necesare pentru inițierea unor măsuri concrete de protecție a alegătorilor, cât și a funcționarilor electorali, transmite Știri.md.

Într-un comunicat remis presei, se menționează că CEC a solicitat președinților de birouri electorale ale secțiilor de votare, să asigure, în ziua alegerilor, ordinea în localul de votare și pe teritoriul din preajmă, în rază de 100 de metri de la localul votării, prevenind aflarea într-un singur loc a unui număr mai mare de 50 de persoane.

Totodată, localul secției de votare urmează a fi dezinfectat, iar aplicarea tifonului pe mânerele ușilor de la sediile respective este interzisă.

CEC atenționează că toate acțiunile se vor întreprinde fără a restricționa dreptul alegătorilor de a participa la alegeri.

Amintim că duminică, 15 martie, curent, în circumscripția electorală nr. 38, municipiul Hâncești, vor avea loc alegeri parlamentare noi.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării