main logo
1521

Alegeri în România: Ce fel de președinte își doresc românii basarabeni

S-a încheiat prima zi de vot în diasporă în cadrul alegerilor prezidențialelor din România. Cetățenii români din Republica Moldova au fost așteptați vineri la cele 64 de secții organizate pe teritoriul țării. Oamenii spun că-și doresc un președinte care să reprezinte și interesele Republicii Moldova și să susțină parcursul european al țării noastre.

Alegeri în România: Ce fel de președinte își doresc românii basarabeniFoto: moldova1.md

La una dintre cele trei secții de votare de la Biblioteca Națională din Chișinău echipa Moldova 1 l-a întâlnit pe Ion Prodan, alegător fidel la toate scrutinele din România. Bărbatul își dorește un președinte capabil să unească oamenii și să contribuie la o societate mai pașnică, transmite Știri.md.

„Un președinte foarte bun. Și pentru acei buni și pentru acei răi, să poată găsi limbă comună cu toți. Și pentru popor. Și România, săraca, are atâtea probleme cu rusăraia asta ca și moldovenii. Moldova soră cu România să fie. Pace și voie bună!”

La Consulatul României de la Chișinău au fost deschise două secții de votare. Alegătorii veniți aici spun că-și doresc menținerea relațiilor bune între cele două maluri de Prut, mai ales în contextul parcursului european al Republicii Moldova.

„E important pentru că e patria-mamă, e România. Suntem alături de România. Am votat pentru prosperitate, să fie mai bine.”

„România pentru noi este un scut. Trăim mai mult de jumătate de veac, dar vrem libertate, prosperitate, copiii noștri să fie mai liberi și poate mai dezvoltați.”

„Noi vrem în Europa. Important e că susținerea României este crucială față de Republica Moldova. Republica Moldova depinde complet de România în calea spre Uniunea Europeană.”

La Consulat a votat și eurodeputatul român Eugen Tomac. Legislatorul european a spus că a venit la Chișinău pentru că aceste alegeri sunt și despre Republica Moldova.

„Este pentru prima dată când românii aleg nu doar președintele României, dar aleg și direcția în care se va îndrepta România. Eu îmi doresc să avem o Românie puternică, o Românie sigură, pentru că asta înseamnă mai multă securitate și prosperitate și pentru Republica Moldova. Este timpul ca și românii-moldoveni, din această parte a Prutului, să dea semnalul că le pasă de România”, a declarat eurodeputatul.

În Republica Moldova se va vota și sâmbătă și duminică în intervalul orelor 07:00 - 21:00. În prima zi de vot la urne s-au prezentat aproape 12.000 de alegători. La prezidențialele din România desfășurate în noiembrie 2024, peste 80.000 de cetățeni români din Republica Moldova și-au exercitat dreptul de vot.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării