main logo
2600

Albinele, în pericol. Substanţele folosite pentru stropirea livezilor, toxice

Apicultorii sunt îndemnaţi de specialiştii de la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor să-şi ţină în această perioadă albinele cât mai departe de livezi.

Albinele, în pericol. Substanţele pentru stropirea livezilor, toxiceAlbinele, în pericol. Substanţele pentru stropirea livezilor, toxice

Potrivit acestora, livădarii au început să-şi stropească plantaţiile cu diverse substanţe, pentru a proteja copacii de insectele dăunătoare. Însă substanţele chimice ucid şi albinele, informează Prime.md

Vasile Ştirban are peste 350 de familii de albini. Anual el vinde peste 10 tone de miere. Potrivit apicultorului, pregătirile pentru noul sezon sunt foarte importante, pentru că de asta depinde viaţa insectelor, dar şi cantitatea de miere produsă.

„Facem dezinfecţie la rame, la stupi. Albinele le-am hrănit deja, le-am pregătit şi sunt gata de dus la polenizare", a spus apicultorul Vasile Știrban.

În această perioadă şi livădarii îşi stropesc plantaţiile cu diverse substanţe, pentru a proteja copacii de insectele dăunătoare. Acest lucru prezintă un pericol pentru albini, iar specialiştii le recomandă apicultorilor să le ţină închise.

„Nu le poţi ţine, eu m-am dus la livadă şi am văzut că au stropit şi le-am dat drumul. Ele acum sunt libere. Eu am aşteptat primăvara ca să fac înmulţirea, să fac, să am ceva venit, dar nu să le ţin închise", a spus apicultorul Vasile Știrban.

Livădarii la rândul lor, trebuie să anunţe apicultorii când stropesc plantaţiile.

„Ultima stropitură a fost cu insecticid, care nu-i aşa de agresiv. Sunt preparate mai puternice, dar ne străduim să anunţăm. Este pusă scrisoare oficială la primărie. Toate astea se fac, ca să nu apară conflicte", a zis proprietarul de livadă Valeriu Filipciuc.

Specialiştii de la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor spun că pericolul pentru albini scade, dacă copacii sunt stropiţi cu substanţe omolgate în ţara noastră.

„De obicei, dacă sunt folosite în tratament preparatele de uz fito-sanitar aprobate în Republica Moldova, ele au un termen de aşteptare destul de mic, care corespunde normelor. Cred că fiind anunţaţi şi apicultorii, pe perioada de tratament ca prisacele din apropiere să fie închise, eu cred că ele nu dăunează", a spus angajatul ANSA, Tudor Anghel.

Apicultorii din țara noastră produc anual peste 5.000 de tone de miere.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării