Alarmă în școli: Țigările electronice devin tot mai populare printre adolescenți
Țigările electronice devin tot mai populare în rândul adolescenților din Republica Moldova, în timp ce fumatul clasic este în scădere. Potrivit datelor oficiale, aproximativ 12% dintre elevi utilizează astfel de produse, însă specialiștii susțin că cifra reală ar putea fi mult mai mare.
Imagine simbolPentru a combate fenomenul, autoritățile din sănătate și educație au început să implementeze metode interactive în școli, menite să le arate elevilor efectele nocive ale substanțelor inhalate. Un astfel de experiment a avut loc la Liceul „Gheorghe Asachi”, unde adolescenții au putut observa direct impactul substanțelor toxice asupra țesuturilor, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.
În cadrul lecției, elevilor le-a fost demonstrat efectul formaldehidei – o substanță chimică prezentă atât în fumul de țigară convențional, cât și în vaporii țigărilor electronice, clasificată drept cancerigenă.
Elevii spun că țigările electronice sunt tot mai frecvente în mediul școlar.
„Situația este des întâlnită între adolescenți. Cred că fiecare a treia persoană fumează”, a declarat un elev, menționând că multe dintre substanțele conținute nu sunt indicate pe ambalaj.
Alți tineri afirmă că tentația vine din presiunea socială și stres: „Majoritatea adolescenților, posibil de la stres... vor să scape cumva de presiunea notelor sau a părinților.”
Există însă și elevi care spun că aleg conștient să evite acest obicei, fiind conștienți de riscuri.
Cadrele didactice și administrațiile instituțiilor de învățământ sunt instruite să abordeze subiectul într-un mod complex, implicând profesori, psihologi, asistenți medicali și părinți.
„Este importantă o abordare multidisciplinară, implicarea tuturor actorilor pentru a sensibiliza elevii și a-i ajuta să ia decizii corecte”, a declarat directoarea instituției, Nona Chiriac.
Proiectul este implementat, în prima etapă, în două licee din Chișinău, unul din Bălți și două gimnazii din raioanele Călărași și Șoldănești, urmând să fie extins la nivel național.
Potrivit Luciei Argint, reprezentantă a Ministerului Educației, autoritățile mizează pe rezultate care să încurajeze alte școli să adopte aceste practici și materiale educaționale.
Datele Organizația Mondială a Sănătății arată că 88% dintre fumătorii adulți au început să fumeze încă din adolescență. În același timp, la nivel european, consumul de țigări clasice este în scădere, însă crește utilizarea produselor alternative cu nicotină, inclusiv țigările electronice.
Autoritățile avertizează că aceste produse nu sunt inofensive și pot avea efecte grave asupra sănătății, în special în rândul tinerilor.