Alaiba s-a vaccinat: Îmi place să mă îmbrățișez și să merg la concerte
Deputatul Dumitru Alaiba s-a vaccinat ieri cu serul AstraZeneca.
Foto: facebook/ Dumitru AlaibaPotrivit deputatului PAS, doar odată cu vaccinul moldovenii vor putea reveni la normalitate și să se întâlnească, să meargă la concerte și să călătorească, transmite Știri.md.
”Sunt un om sociabil. Îmi place să mă văd cu multă lume, îmi place să mă îmbrățișez cu oamenii, îmi place să mă înghesui prin baruri duplite, pe la concerte gălăgioase. Mai puțin prin transportul public. Abia aștept să revenim, cu toții, la normalitate.
Am trecut cu toții prin COVID, dar am scăpat ieftin, spre norocul nostru.
Abia aștept ca această pandemie, care a cauzat durere mult mai mare prea multor familii din țara noastră, să rămână în trecut.
Vaccinați-vă cu toții, să punem capăt acestui virus mizerabil. Vaccinuri sunt pentru toți”, a declarat Alaiba.