main logo
7427

Ajutorul pentru agricultorii afectați de secetă, discutat la București

Miniştrii Agriculturii din Republica Moldova şi România, Vladimir Bolea şi Florin Barbu, au discutat despre problemele acordării suportului pentru agricultorii afectaţi de secetă.

Ajutorul pentru agricultorii afectați de secetă, discutat la BucureștiImagine simbol

Serviciul de presă al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare a comunicat agenţiei Infotag că, în cadrul întrevederii de la Bucureşti, miniştrii au convenit să coopereze în găsirea soluţiilor pentru susţinerea agricultorilor, transmite Știri.md.

"Părţile au discutat despre aprovizionarea cu motorină şi seminţe, modernizarea sistemelor de irigare şi crearea unui registru electronic al agricultorilor din Moldova pentru a îmbunătăţi gestionarea şi monitorizarea activităţilor agricole. Acest proiect va fi dezvoltat în cooperare cu instituţiile relevante din ambele ţări, inclusiv Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică din Moldova şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale din România", se arată în comunicat. 

Anterior, membrii asociaţiei "Forţa Fermierilor" au criticat Ministerul Agriculturii şi Guvernul, care, în opinia lor, nu oferă suficient sprijin agricultorilor. În acest sens, ei au cerut ajutor din partea guvernului ţării vecine.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării