main logo
12678

Ajutorul de 30.000 de lei pentru veterani: CNAS a transferat banii

Veteranii celui de-al Doilea Război Mondial vor primi un ajutor de 30.000 de lei. Acesta este acordat cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a Marii Victorii.

Ajutorul de 30.000 de lei pentru veterani: CNAS a transferat baniiFoto: Imagine simbol

„În conformitate cu prevederile Legii nr. 58/2025 și cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a Marii Victorii asupra fascismului, Casa Națională de Asigurări Sociale a stabilit, din oficiu, plata unui ajutor material unic în mărime de 20.000 lei pentru veteranii celui de-al Doilea Război Mondial”, informează CNAS, transmite Știri.md.

Astfel, pe lângă ajutorul material de 10.000 de lei, prevăzut de legislație, fiecare veteran va mai primi încă câte 20.000 de lei.

Banii au fost transferați pe cardul social al beneficiarilor, în contul în care primesc pensia, alocația, indemnizația sau altă prestație socială. Persoanele care nu dețin un card social, pot ridica banii de la orice oficiu poștal din țară.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării