main logo
498

Ajuta turci să treacă ilegal frontiera: Un bărbat din sudul țării, reținut

Membrul unui grup criminal, format din cetățeni moldoveni și ucraineni, a fost reținut de Polițiștii de Frontieră, în coordonare cu Procuratura Cimișlia. Acesta a fost implicat în organizarea migrației ilegale pentru câțiva cetățeni turci.

Ajuta turci să treacă ilegal frontiera: Bărbat din sudul țării, reținutFoto: border.gov.md

Potrivit informațiilor, membrii grupului au creat o schemă pentru a facilita migrația ilegală a străinilor. Aceștia au organizat intrarea frauduloasă a patru cetățeni turci pe teritoriul Ucrainei, evitând controlul la punctele de trecere, transmite Știri.md.

Cei patru străini, cu vârste între 26 și 31 de ani, au fost expulzați în 2024 din Ucraina pentru depășirea termenului de ședere legală. Trei dintre aceștia încălcaseră legislația și în Republica Moldova, depășind și aici perioada de ședere permisă.

„Este important de menționat că anterior aceștia au încercat să treacă legal frontiera, însă le-a fost refuzată intrarea. În consecință, au apelat la o călăuză care le-a oferit „serviciul” de trecere ilegală, inclusiv cazare și transport până în Ucraina, pentru suma totală de circa 9.000 de dolari.

Cetățenii turci au fost depistați în timp ce încercau să traverseze ilegal frontiera dintre Basarabeasca (Republica Moldova) și Serpneovoie (Ucraina), ocolind punctul oficial de trecere. După reținere, au cooperat cu autoritățile pentru identificarea persoanelor implicate”, informează Poliția de Frontieră.

În baza probelor acumulate, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul și mașina bărbatului de 43 de ani. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore. Ulterior, instanța a emis un mandat de arest pentru 30 de zile.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării