Aida-Oana Popescu a fost numită în Comisia de evaluare externă a judecătorilor
Aida-Oana Popescu a fost numită în funcția de membru al Comisiei de evaluare externă a integrității etice și financiare a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat astăzi, 26 martie, de 66 de deputați.
Imagine simbolAnterior, partenerii de dezvoltare au propus trei candidaturi pentru această funcție, iar Aida-Oana Popescu a obținut cel mai mare număr de voturi în cadrul concursului organizat de Comisia juridică, pentru numiri și imunități, transmite Știri.md.
Noul membru al Comisiei de evaluare externă a integrității etice are o experiență de aproape 30 de ani în domeniul justiției. În această perioadă, a fost judecătoare la Tribunalul București și la Curtea de Apel București.
Comisia de evaluare este constituită din nouă membri, numiți cu votul a 3/5 din deputații aleși. Patru dintre ei sunt propuși de fracțiunile parlamentare, iar cinci – de partenerii de dezvoltare.