Agricultorii din R. Moldova cer demisia ministrului Vladimir Bolea
Mai mulți agricultori din sudul țării și-au scos tractoarele pe drumuri, în semn de protest. Aceștia au solicitat începerea procedurii legale de demitere a ministrului Vladimir Bolea.
Membrii Asociației „Forța Fermierilor” sunt nemulțumiți din cauza faptului că nicio propunere de-a lor nu a fost luată în considerare de autorități când au elaborat regulamentul de distribuire a ajutorului de 100 de milioane de lei și legea specială în legătură cu seceta din acest an, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Legea votată vinerea trecută de Parlament prevede suspendarea pe șase luni a datoriilor agricultorilor.
Totuși, potrivit Asociației „Forța Fermierilor”, „doar 20% dintre ei vor avea datoriile suspendate, iar imediat după expirarea termenului respectiv, și ei pot fi trimiși în insolvență, din motiv că în primăvară, când vor trece cele șase luni, agricultorii nu vor avea bani să achite datoriile”.
Agricultorii consideră că, din cauza noii legi speciale, riscă să falimenteze mai întâi cei care nu corespund cerințelor, apoi, peste jumătate de an, și ceilalți 20 la sută din fermieri.
Într-o înregistrare video pe Facebook, agricultorul Sergiu Stefanco a explicat că fermierii din Cahul, Cantemir, UTA Găgăuzia și din alte localități continuă să protesteze, deoarece, timp de trei ani, nu s-a întreprins nimic pentru a-i susține, iar factorii de decizie îi ignoră total.
„Principala solicitare este așezarea la masa de discuții și ascultarea cerințelor înaintate de agricultori”, a adăugat Stefanco.
Acesta, la fel ca și colegii săi din asociație, s-a pronunțat pentru demisia ministrului Vladimir Bolea și a precizat că în fruntea ministerului „este nevoie de un om care are habar ce înseamnă agricultură”.