Aglomerație în magazine: Care sunt cele mai des oferite daruri de Crăciun
Aglomerație în magazinele din Chișinău, unde sunt la vânătoare de oferte cei care încă nu au apucat să cumpere cadouri pentru cei dragi. Iar prețurile nici nu mai contează pentru că... doar o dată-n an e Crăciunul.

Cosmeticele, parfumurile și hainele sunt printre cele mai des oferite daruri de Crăciun. În aceste zile, comercianții estimează că vor avea vânzări mai mari cu peste 20% față de alte perioade ale anului, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.
„Bărbații, de obicei, fac cadouri așa... rochițe, pantalonași, bluzițe, costumașe, cine și de ce sume de bani dispune. Au crescut considerabil, chiar și cu 20-25%. Au crescut considerabil, deoarece vă spun că toți se pregătesc de sărbători.”
Bijuteriile sunt și ele la mare căutare pentru cei care vor să facă o surpriză specială de sărbători.
„Se vând cercei, brățări, lanțuri cu pandantiv și mărgele din pietre naturale. Prețuri avem diferite. Undeva de la 80 de lei şi mai sus. Eu îmi fac singură cadou: cercei, inel, ceas mi-am cumpărat. Fiicei mele și neamurilor nu le dau bani, deoarece îi cheltuiesc pe altceva, dar le ofer un pachet de mâncare, un panettone sau un cozonac.”
Pentru unii, cadourile ajung să-i coste chiar și jumătate din salariul pentru o lună. Cu toate acestea, ei spun că nu ezită atunci când vor să ia ceva frumos sau util pentru cei dragi.
„Trebuie să procurăm multe cadouri, deoarece și în Europa avem rude cărora le trimitem ceva de aici, măcar cât de puțin, pentru a le face o surpriză. Apoi, rudele și neamurile de pe loc. Mai mult de jumătate din salariu se duce pe aceste cadouri, având în vedere prețurile actuale. Caut un parfum bun sau o cremă bună, pentru că altceva deja are. Bugetul este în jur de 3.000 de lei. – Doar pentru soție sau și pentru ceilalți? – Pentru soție, pentru părinți am un buget separat, dar pentru soție sunt 3.000 de lei. Pentru fiecare persoană am un buget separat. În general, între 500 și 600 de lei. Parfumul e mai scump, iar bijuteriile sunt mai ieftine.”
Pentru bugete mai mici, cadourile simbolice, precum șosete, căni personalizate sau mănuși, sunt o alegere accesibilă. Cei care sărbătoresc Crăciunul pe stil nou vor împărți cadourile în această zi. Mulți locuitori ai Republicii Moldova aleg, însă, noaptea dintre ani pentru a oferi daruri.