2555
Agitație nocturnă la Moldtelecom: O alertă falsă cu bombă a pus pe jar polițiștii
O alertă cu bombă a avut loc aseară, 12 iunie, în jurul orei 21:35. Un bărbat a sunat la 112 și a spus că sediul SA "Moldtelecom" este minat.

La fața locului au intervenit toate serviciile specializate, iar zona a fost încercuită, transmite Știri.md.
În urma verificărilor, obiecte explozibile nu au fost depistate. Astfel, oamenii legii au dispus mai multe acțiuni în vederea identificării autorului alertei.
Pe acest caz a fost pornit un proces penal pentru comunicarea mincinoasă cu bună-știință despre actul de terorism. Conform legislației, persoana riscă amendă de până la 42.500 de lei, muncă neremunerată în comunității de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la doi ani.