main logo
1151

Afaceri cu terenuri la Durlești: CNA și PA au descins cu percheziții

Opt persoane au fost supuse perchezițiilor domiciliare, în această dimineață, 28 decembrie, de către ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție.

Afaceri cu terenuri la Durlești: CNA și PA au descins cu perchezițiiFoto: jurnal.md

Potrivit CNA, suspecții sunt vizați în dosarele afacerilor dubioase cu terenuri în care sunt implicați foști funcționari ai Primăriei Durlești, bănuiți că ar fi prejudiciat statul cu circa 6,5 milioane de lei, transmite Știri.md.

Aceste opt persoane ar fi avut rolul de interpuși, iar beneficiarii tranzacțiilor ar fi rudele fostului primar și ex-angajați ai Primăriei Durlești.

În urma perchezițiilor, ofițerii CNA au ridicat acte despre costul tranzacțiilor, telefoane mobile și alți purtători de informații. 

Acțiunile s-au desfășurat atât în raza municipiului Chișinău, cât și în afara orașului. Actualmente, persoanele sunt cercetate în stare de libertate.

Reamintim că mai mulți foști funcționari din cadrul Primăriei Durlești au ajuns să fie cercetați penal de ofițerii CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de abuz de serviciu. 

Aceștia sunt bănuiți că ar fi pus la cale o schemă de înstrăinare a terenurilor din raza orașului Durlești, în baza unor decizii ale Consiliului orășenesc. 

Potrivit informațiilor, în perioada anilor 2005 - 2006, un consilier local, devenit ulterior primar, și alți funcționari din cadrul primăriei Durlești ar fi eliberat în mod fraudulos titluri de autentificare a dreptului deținătorului de teren pentru 21 de loturi, amplasate în extravilanul orașului Durlești, cu suprafața totală de circa 1,5 ha. 

Ulterior, fostul consilier le-ar fi solicitat pretinșilor beneficiari să se prezinte la notar, unde ar fi semnat procuri generale, care îl împuterniceau pe primul, dar și pe membri ai familiei lui, să administreze și să înstrăineze terenurile respective. 

Pentru a da un aspect legal acestei scheme, au avut loc tranzacții de vânzare-cumpărare fictive a terenurilor contra unor sume simbolice. Astfel, prejudiciul estimat pentru bugetul de stat depășește 6,5 milioane de lei.

Atunci, o persoană a fost reținută și arestată, fiind cercetată pentru abuz de putere sau de serviciu. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă până la 8 ani de detenție cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării