main logo
973

Afacere cu droguri pe Telegram: Sunt 6 figuranți. Primele imagini

Un grup infracțional organizat, suspectat de punerea în circuit a substanțelor narcotice prin intermediul aplicației „Telegram”, a fost destructurat.

Afacere cu droguri pe Telegram: Sunt 6 figuranți. Primele imaginiFoto: politia.md

Potrivit Poliției, activitatea grupului a fost documentată mai bine de 3 luni, timp în care polițiștii au interceptat convorbirile, au fost identificate persoanele implicate şi locurile de depozitare a drogurilor, transmite Știri.md.

În rezultatul investigațiilor au fost identificați și stabiliți 6 figuranți cu vârste cuprinse între 27 și 38 de ani, locuitori ai municipiului Chișinău, ai raioanelor Anenii Noi și Râșcani, toți fiind anterior judecați pentru diverse infracțiuni.

Organizatorii au creat o schemă prin care gestionau o rețea de comercializare a drogurilor prin intermediul aplicației ”Telegram”, având câțiva membri cu rolul de a le transporta și plasa în ascunzișuri.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliile persoanelor documentate, oamenii legii au depistat și ridicat droguri de tip PVP, „Subutex” și marijuana, dar și cartele SIM și telefoane mobile folosite în activitatea ilegală. 

Valoarea drogurilor depistate se estimează la peste 80.000 de lei.  

Totodată, în timpul perchezițiilor efectuate în domiciliul unuia dintre figuranți a fost depistată o persoană anunțată în căutare în anul 2019. 

Aceasta era căutată de polițiștii Inspectoratului de poliție Centru pentru infracțiunea prevăzută de art. 175 din Codul penal: „Amenințarea sau violența săvârșită asupra unei persoane cu funcție de răspundere sau a unei persoane care își îndeplinește datoria obștească”.

Până la această etapă, două persoane au fost plasate în arest preventiv, iar trei sunt cercetate în libertate. Unul dintre membrii grupului urmează a fi anunțat în căutare fiind stabilit faptul că s-ar afla peste hotarele Republicii Moldova.

Conform legii penale, persoanele vinovate de circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare riscă până la 15 ani de închisoare.

Alte circumstanțe se stabilesc.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării