Aduceau ilegal piese auto din Marea Britanie și UE: Patru persoane, cercetate
Poliția de Frontieră, sub coordonarea procurorilor PCCOCS, a desfășurat o operațiune complexă în cadrul căreia au fost ridicate sume de bani ce depășesc 2.000.000 de lei, într-un dosar penal privind introducerea ilegală în Republica Moldova a peste 200 de piese auto provenite din Marea Britanie și din Uniunea Europeană.

Potrivit Poliției de Frontieră, piesele, dezmembrate anterior pentru a ascunde proveniența acestora, au fost aduse în țară printr-o schemă de contrabandă, demascată de autorități în urma a 17 percheziții efectuate în municipiul Chișinău și într-un sat din apropiere, transmite Știri.md.
Pe lângă piesele auto, oamenii legii au ridicat peste 66.000 de euro, aproape 40.000 de dolari americani, peste 130.000 de lei și 200 de lire sterline.
Patru persoane din Chișinău, cu vârste între 32 și 45 de ani, sunt vizate în acest caz, una dintre ele fiind șofer de autocar pe ruta Italia-Moldova. Investigațiile continuă, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.
„Poliția de Frontieră rămâne dedicată misiunii sale de prevenire și combatere a criminalității transfrontaliere, intensificând măsurile de supraveghere și colaborând cu partenerii internaționali pentru a asigura un control eficient al frontierei. Cetățenii sunt încurajați să raporteze orice activitate suspectă observată în zona de frontieră, contribuind astfel la consolidarea securității naționale”, anunță reprezentanții IGPF.